PRIMELE RANDURI ...

De mic copil mi-am dorit sa am jurnalul meu in care sa-mi astern gandurile, dar…

Asa incepe povestea mea si iata motivul pentru care cititi aceste randuri si cred ca ar fi mai bine sa incep prin a spune cine sunt…

Sunt un om normal, un visator cu dorinte si regrete, o persoana care a urmat un proces de autocunoastere, dar care a pierdut anumite stegulete pe drum. De ce spun asta? Fiindca vad viata ca pe o cursa cu checkpointuri, si cand ajungi intr-unul din ele iei un stegulet si il pui la arhiva de cunostinte si experiente... Cursa insa mai este prevazuta si cu alte numeroase rute care sunt pline de stegulete, si cu cat acumulezi mai multe pana la Finish Line cu atat victoria este mai mare.

Sa fiu mai explicit… Prin cursa vad procesul pe care il urmeaza majoritatea oamenilor in viata.

Primii pasi facuti si primele cuvinte spuse reprezinta punctul de plecare. Ati vazut fericirea de pe chipul parintilor atunci cand isi vad odrasla ca se joaca in patut si rade cand te joci cu el/ea? Dar lacrima care curge pe obraz de fericire atunci cand bebe face primii doi pasi si cade din nou pe burtica? Chipul acesta l-am vazut la verisoara mea care radiaza de fericire cand e cu bebe. Sa nu mai spun ca prima data nepotica mea a spus “tata”. Imaginati-va fericirea de pe chipul tatalui.

Alte checkpointuri: Mersul la gradinita, apoi la scoala unde inveti abecedarul si esti fericit ca in curand vei ajunge sa-i scrii celei mai importante persoane din viata ta “Te iubesc mami!” pe felicitarea de 8 martie. “Doamna educatoare” si “domnul invatator” vor ajunge sa fie ca niste parinti care stau la catedra, parinti care nu te pupa de noapte buna si nu te iau in brate cand nu poti dormi, dar care te invata sa "pictezi" literele alfabetului si care te invata ca 2+2 fac 4 si nu 5 cum glumeste bunicul.

Urmeaza apoi alegerea unui anturaj, pregatirea pentru teze, Capacitatea si bineinteles teste peste teste. Da… aici e vorba despre scoala generala unde intri intr-un cerc de prieteni si preferabil ar fi sa-ti alegi niste persoane pe care te poti baza si care te pot sprijini la nevoie. Cat despre invatat, fiecare din noi stie cum e sa inveti ca ai test a doua zi, in timp ce copiii striga pe afara jucandu-se de-a v-ati ascunselea. Este o perioada a vietii foarte importanta cand trebuie sa stii sa-ti alegi prioritatile si sa pui mana pe carte ca sa nu ajungi la vaci. Asa imi zicea mama ca sa ma convinga sa invat :D.

Primul sarut. Cum poti uita asa ceva? Teama si inocenta acestui act trebuie pastrata alaturi de steguletul sau in arhiva despre care am vorbit mai sus. Este momentul in care simti ca plutesti, descoperi frumusetea lui si simti ca lumea e a ta. Imi amintesc ca imi era frica..teama ca nu o sa ma descurc…ca o sa rada fata de mine. Ce naiv eram… Dar mi-a iesit si a fost foarte frumos :D.

Referitor la frumosii ani de liceu, bacalaureatul, studentia si primul loc de munca nu intru in detalii inca, urmand sa cititi pe viitor despre ele fiindca e mult de povestit si trebuie sa am ce scrie mai incolo :P.

Cam asta ar fi in linii mari traseul vietii pe care l-am strabatut pana la varsta de 22 de ani si am omis cu buna stiinta sa vorbesc despre casatorie, primele rate la banca, viata de familie si cele ce urmeaza fiindca nu am ajuns inca sa experimentez asa ceva.

Ce vad insa prin rutele alaturate pline de stegulete? Ei bine, sunt activitatile extrascolare, lucruri frumoase care trebuie incercate, cum ar fi pictura, sculptura, cantatul la chitara, inotul, mersul pe role, fotografia si altele.

Steguletul pe care l-am avut si l-am pierdut a fost desenul. Copil fiind, desenam ori de cate ori ma simteam singur sau doar aveam chef sa iau creionul si sa copiez un tablou sau o icoana, ori sa reproduc casa bunicilor. Acum nu o mai fac…

Un lucru pe care nu am apucat sa-l fac pana acum a fost cantatul la chitara… E un lucru minunat care poate alunga plictiseala si tristetea. Am incercat sa adun stegulete si sa nu le pierd, dar nimeni nu e perfect, nimeni nu le poate avea pe toate. Trebuie sa fim fericiti cu ce avem si sa incercam pe cat posibil sa fim mai buni si sa ne facem placuti.

Nu am terminat insa prima fraza. De mic copil mi-am dorit sa am jurnalul meu in care sa-mi astern gandurile, dar nu am facut-o fiindca mi-era teama ca cineva sa nu dea buzna si sa citeasca ce am scris. Eram timid si nu vroiam ca cineva sa stie ce gandesc pentru a nu-si face pareri gresite despre mine. Timpul a trecut si am tot simtit nevoia sa-mi las gandurile scrise, tocmai de aceea am hotarat sa-mi creez un blog. Dupa cum cea mai importanta persoana din viata mea mi-a spus, “O valoare este apreciata de o alta valoare”, vreau sa cred ca traiesc printre valori …

Cam atat deocamdata, sper ca nu v-am plictisit prea tare… sunt la inceput si nimeni nu se naste invatat :D.

TO BE CONTINUED…